×
search-icon Created with Sketch.

Elevii din Sectorul 5 ȋnvață, prin teatru și ateliere creative, cum să ȋși gestioneze emoțiile

Inteligența emoțională reprezintă o componentă esențială a dezvoltării copiilor, cu un impact semnificativ asupra succesului lor pe termen lung. Învățarea abilităților de gestionare a emoțiilor încă din copilărie, contribuie la formarea unor adulți echilibrați și empatici. Copiii care își pot identifica și exprima adecvat emoțiile dezvoltă relații interpersonale sănătoase, învață să rezolve conflicte și să facă față presiunilor sociale. Ȋn perioada noiembrie-decembrie 2023, elevi din instituții școlare din Sectorul 5, cu vârste cuprinse ȋntre 6 și 14 ani, ȋnvață, prin teatru și ateliere creative, cum să ȋși gestioneze emoțiile, ȋntr-un mod sănătos, ȋn cadrul proiectului ,,Cufărul cu emoții”.

Prin înțelegerea propriilor emoții, copiii și, mai târziu, adulții, devin mai conștienți de nevoile și dorințele lor, ceea ce le ușurează procesul de luare a deciziilor. Educația inteligenței emoționale îi pregătește pe cei mici pentru provocările vieții, contribuie la creșterea rezilienței și a stimei de sine, susțin specialiștii. Astfel, cultivarea acestor abilități devine o investiție valoroasă în viitorul fiecărui copil.

“Fără educație emoțională nu putem vorbi despre empatie și dacă nu dezvoltăm empatia atunci cum vor fi relațiile pe care viitorii adulți le vor construi? Educația începe devreme și trebuie susținută atât prin metodele formale cât și prin cele non-formale iar teatrul reprezintă un veritabil instrument de dezvoltare personală și de modelare emoțională” spune psihoterapeutul Lorena Diaconescu, fondatoare a Asociației pentru Educație și Sănătate MENS SANA.  

Ȋn cadrul proiectului ,,Cufărul cu emoții”, psihologi acreditați și actori profesioniști le vor prezenta copiilor informații, ȋntr-un mod accesibil și ușor de ȋnțeles pentru vârstele mici, prin instrumente precum teatru, video-uri educative, workshopuri de dezvoltare personală, ateliere de storytelling și creativitate. Mai mult, un spectacol de teatru a fost creat special pentru acest proiect.

Noțiunile dobândite de către cei mici se vor reflecta ȋntr-o atitudine mai bună față de ȋnvățătură, profesori, colegi și familie. Prin participarea la activități non-formale, copiii nu doar că își îmbogățesc cunoștințele, ci și dezvoltă abilități practice, precum leadership-ul și colaborarea în echipă. Ȋn plus, educația non-formală ajută la dezvoltarea comportamentelor pozitive, la ȋmbunătățirea rezultatelor școlare și la creșterea gradului de responsabilitate a tinerilor. Ȋn același timp, contribuie și la diminuarea unor fenomene periculoase, precum bullying-ul sau abandonul școlar.

Proiectul ,,Cufărul cu emoții” este finanţat din fonduri nerambursabile acordate de Consiliul Local al Sectorului 5 prin Centrul Cultural şi de Tineret Ştefan Iordache, în cadrul programului de finanţare nerambursabilă 2023, în baza Legii 350/2005 și este implementat de Asociația pentru Educație și Sănătate MENS SANA. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului București sau a Centrului Cultural şi de Tineret Ştefan Iordache.

DISTRIBUIE ARTICOLUL